scriu la cerere, cum un cobzar canta ce doreste domnul gras cu portmoneul plin. scriu in romana, andreea zice ca e limba mea si scrisul ar fi organic, ca inima. si doar despre asta scriu. dintr-o perspectiva aproape anatomica.
gasesc inima teribil de asemanatoare cu persoane reale, dar orice asemanare este, fireste, coincidentala, dar nu neadevarata. de exemplu, dar o las anonima, inima e ca un lacom. ii intinzi un deget si te ia cu totul, pe sus. sau ca un copil neascultator. ii zici sa stea locului, pare ca intelege. apoi face stanga-mprejur si te trezesti cu ea batand tare tare pentru cine nici nu gandeai, d-apai vroiai.
unii zic ca e bine sa iti asculti inima si au dreptate. e o procedura complicata, implica miscari complexe din partea gatului, dar el ti-e prieten si daca ii promiti ca fumezi mai putin sau nu mai canti sub dus te ajuta. si partea a doua din ascultat e interpretatul: daca bate normal, nu-ti pasa, nu e nimic de ingrijorat, dar daca bate prea tare e semn rau, inseamna ca esti in pericol. ea ti-ar spune ca e bine, dar tu nu trebuie sa o asculti asa. si daca o faci, esti pierdut.
inima e ca stomacul. e goala pe dinauntru, se macina aiurea, e lacoma si fie ca-i dai prea mult sau prea putin, o doare.
inima e o imbecila. o imbecila care te face sa arati prost in lume. as fi preferat sa am doua stomace.
